Foto Oben

Despre noi

Noutăţi

Teme medicale

Din industrie

Contact

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Diabetul zaharat de tip 1

  

Diabetul zaharat de tip 1 este o boală autoimună care are la bază o destrucţie masivă a celulelor β pancreatice, având ca şi consecinţa un deficit absolut de insulinǎ. Ca şi entităţi sunt cunoscute (1) diabetul mediat imun şi (2) diabetul idiopatic.

           

1. Diabetul mediat imun

Frecvenţă. Aceastǎ formă de diabet, care reprezintă doar 5-10% din cazurile de diabet, se mai numeşte şi diabet insulino-dependent, diabet de tip 1 sau diabet juvenil, deoarece apare cel mai frecvent în timpul copilăriei sau al adolescenţei.

Etiologie, markeri. Apariţia bolii este determinatǎ de o distrucţie autoimună a celulelor β pancreatice mediată celular. Anumiţi makeri ai răspunsului autoimun pot fi detectaţi în sângele persoanelor afectate şi includ auto-anticorpi împotriva pereţilor celulari, anti-insulinici, împotriva enzimei glutamic-acid-decarboxilază (GAD 65) şi anticorpi împotriva tirozin-fosfatazei IA-2 şi IA-2β. În mod normal, când un pacient este diagnosticat cu acest tip de diabet, în sângele lui pot fi detectaţi mai mulţi din aceşti anticorpi.
Factori determinanţi. Distrucţia autoimună a celulelor β pancreatice are multiple predispoziţii genetice, dar a putut fi corelată şi cu factori de mediu. Asocierea cu aceştia din urmă însă rămâne încă destul de neclară. Foarte rar se întâmplă ca pacientul cu tip 1 de diabet să fie obez; obezitatea fiind practic incompatibilă cu diagnosticul. Aceşti pacienţi sunt predispuşi la alte boli autoimune ca boala Graves, tiroidita Hashimoto, boala Addison, vitiligo, hepatită autoimună, miastenia gravis şi anemie pernicioasă.

Manifestare. În această formă de diabet, rata de distrugere a celulelor ß pancreatice este variabilă, fiind fie rapidă (în special la copii) sau mai lentă (la adulţi). Unii pacienţi - mai ales copiii şi adolescenţii - pot prezenta ca primă manifestare a bolii fie cetoacidoză (cel mai frecvent), sau doar hiperglicemie cu sau fără cetoză. Factori precipitanţi ai manifestării sunt în general infecţiile sau prezenţa unui stres. Totuşi, mulţi pacienţi, în special adulţi, păstrează suficiente celule β funcţionale, astfel încât nu ajung la cetoacidoză.

Măsurarea insulinei. În stadiiile incipiente ale bolii există deci o secreţie scăzută sau absentă de insulină. Secreţia de insulină poate fi cuantificată fie prin măsurarea directă a hormonului (la pacienţi care nu administrează insulină exogenă) fie prin măsurarea peptidului C (un peptid care rezultă din scindarea proinsulinei şi a cărui concentraţie reflectă îndeaproape secreţia insulinergică).

Evoluţie. Aceasta duce în timp invariabil spre o destrucţie totală a celulelor ß pancreatice şi un deficit absolut de insulină, aceşti pacienţi devenind în timp dependenţi de administrarea exogenă de insulină.

 

2. Diabetul idiopatic

Etiologie. Anumitor forme de diabet de tip 1 nu li se cunoaşte etiologia. Unii dintre aceşti pacienţi prezintă o insulinopenie constantă şi sunt predispuşi la cetoacidoză, dar nu prezintă semne evidente de fenomene autoimune (determinarea anticorpilor rămâne negativă). De altfel, numai o mică parte a pacienţilor cu diabet de tip 1 se încadrează în această categorie, majoritatea având strămoşi africani sau asiatici.

Evoluţie. Aceşti pacienţi suferă de cetoacidoze episodice, între episoade prezentând diferite grade de deficit de insulină.

 

Autori:   Paul Enus-Raduca, Fineas Nandrean, Germania

Sursă:  Diagnosis and Classification of Diabetes Mellitus - Diabetes Care, Vol. 31, Supplement 1, Jan. 2008,

 

 

 

 

 

 

 

Copyright @ Diabeti Consulting SRL. Actualizat: septembrie 2018