Foto Oben

Despre noi

Noutăţi

Teme medicale

Din industrie

Contact

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Diabetul zaharat tip 2

 

 Frecvenţă. Această formă de diabet, care cuprinde aproximativ 90-95% din totalitatea pacienţilor cu diabet zaharat, se mai numeşte şi diabet non-insulinodependent, diabet zaharat de tip 2 sau diabetul adultului.
 
Etiologie. În această formă a bolii se încadrează pacienţii cu rezistenţă la insulină sau/şi care prezintă un deficit relativ de insulină. De cele mai multe ori, aceste persoane nu au nevoie de administrarea exogenă de insulină pentru a supravieţui. Distrucţia autoimună a pancreasului NU este prezentă.
 
Factori determinanţi. Riscul de a face această formă de diabet creşte odată cu vârsta, obezitatea şi lipsa activităţii fizice. Cei mai mulţi pacienţi cu această formă de diabet sunt obezi, obezitatea în sine fiind o cauză ce determină apariţia insulino-rezistenţei tisulare. Pacienţii care nu sunt obezi după standardele tradiţionale de greutate, pot prezenta un procent crescut de grăsime, mai ales în zona abdominală.
Acest tip de diabet apare mai frecvent la femei cu diabet de sarcină în antecedente. Factori de risc sunt de asemenea hipertensiunea arterială sau dislipidemiile, iar frecvenţa variază şi în funcţie de rasă şi de grupul etnic. Diabetul de tip 2 are o puternică predispoziţia genetică, mult mai pronunţată decât la tipul 1 de diabet. Oricum, genetica diabetului de tip 2 este complexă şi încă nedefinită în totalitate.
 
Manifestare. Cetoacidoza apare rar în acest tip de diabet datorită unei secreţii încă existente de insulină. Când apare însă, este cel mai frecvent asociată cu stressul sau o boală infecţiosă. Această formă de diabet poate rămâne nediagnosticată pentru mulţi ani, deoarece glicemia creşte lent, corpul adaptându-se parţial, iar stadiile tardive nu sunt suficient de severe pentru ca pacientul să observe o exacerbare a vreunui simptom clasic de manifestare a diabetului (mai ales poliurie şi polidpsie). Cel mai adesea diagnosticul se pune în mod întâmplător, printr-un control de rutină care include şi o determinare a glicemiei.
 
Insulina. Pacienţii pot prezenta valori normale sau uşor crescute ale insulinei şi valori crescute ale glicemiei. În timp, datorită glucotoxicităţii şi a suprasolicitării pancreatice, se ajunge în general la o scădere a secreţie de insulină care, în contextul  insulino-rezistenţei, potenţează creşterea glicemiei.
 
Evoluţie. Aceasta este de lungă durată, în mod clasic trecând printr-o fază care poate fi tratată prin măsuri dietetice şi de modificare a stilului de viaţă, eventual necesitând apoi un tratament cu antidiabetice orale şi în final cu insulină. Aceşti pacienţi prezintă un risc crecut de a dezvolta complicaţii macro- şi microvasculare datorită diagnosticului tardiv şi a unui tratament inadecvat (diabetul nu doare...).
 
 
Autori: Paul Enus-Raduca, Fineas Nandrean, Germania
 
Sursă: Diagnosis and clasification of Diabetes Melllitus - Diabetes Care, Vol. 31, Supplement 1, Ian. 2008, pag. S56-S57

 

 

 

 

 

 

 

Copyright @ Diabeti Consulting SRL. Actualizat: septembrie 2018