Foto Oben

Despre noi

Noutăţi

Teme medicale

Din industrie

Contact

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Diabetul zaharat insulino-dependent latent la vârstă adultă (Diabet LADA)

 

Diabetul LADA (Latent autoimmune diabetes in adults) este o categorie recent recunoscută a diabetului zaharat, care se încadrează în complexul diabetului zaharat tip 1. Până în prezent, în practica medicală diabetul zaharat a fost clasificat preponderent după tabloul clinic.  În cadrul acestei clasificări apare însă problema existenţei unei categorii de bolnavi care nu sunt insulino-dependenţi de la început, deşi îndeplinesc toate celelalte caracteristici ale diabetului de tip 1. Analiza probelor sangvine relevă, similar diabetului de tip 1, anticorpi serici şi o producţie pancreatică limitată de insulină. La astfel de pacienţi se întâmplă frecvent, ca dupa puţine luni, răspunsul la dieta şi terapia orală să fie necorespunzător (insuficienţă secundară) şi astfel terapia insulinică devine necesară.

Cum se recunoaşte diabetul LADA ?

Astfel de pacienţi prezintă în ser anticorpi anti-citoplasma celulelor insulare (ICA) şi/sau anticorpi îndreptaţi împotriva enzimei glutamat-decarboxilază (GADA). Cu cât este mai tânăr un pacient cu diabet la început noninsulino-dependent, cu atât este mai mare probabilitatea să fie vorba despre un diabet LADA. În intervalul de varsta 25 – 34 de ani, până la o treime din cazurile nou diagnosticate clinic cu diabet zaharat tip 2 se încadrează în această categorie. Odată cu creşterea vârstei de debut a diabetului, scade proporţia formelor tip LADA; în intervalul de varsta 54 – 65 de ani, se încadrează ca diabet LADA numai 8% dintre bolnavii nou diagnosticaţi. Marea majoritate a pacienţilor mai tineri cu diabet tip LADA nu sunt supraponderali, aşa cum ştim despre diabetul zaharat de tip 2 tipic.

Defectele secreţiei de insulină în LADA

La determinarea producţiei de insulină la pacienţii cu diabet tip LADA, spre exemplu prin intermediul stimulării injectabile cu glucagon, se evidenţiază că nivelul de insulină este deja scăzut în condiţii bazale, iar ca urmare a stimulării cu glucagon, concentraţia sangvina a hormonului creşte minimal. Aceasta este în contrast evident cu diabetul tip 2 tipic, la care înca de la debutul bolii nivelul de insulină este crescut.

Care sunt consecinţele terapeutice ale diagnosticării tipului LADA ?

Odată cu diagnosticul unei forme LADA se impune cel puţin o discuţie cu pacientul cu privire la evoluţia bolii, în cadrul căreia pacientul trebuie avertizat că probabil in următoarele luni pâna la  ani, va fi necesară introducerea terapiei insulinice. Întrebarea care se ridică este, dacă este suficientă abordarea iniţială cu dietă şi terapie orală a acestor pacienţi pentru normalizarea glicemiei şi a valorilor HbA1c, sau dacă ar fi mai indicată instituirea înca de la început  a terapiei insulinice. Date preliminare arată că  instituirea primară a terapiei insulinice la pacienţii cu LADA, contribuie la creşterea capacităţii de secreţie  insulinică a pancreasului. In ce măsură evoluţia pe termen lung în cadrul  insulinoterapiei primare  este influenţată favorabil, este o întrebare care poate fi adresată numai prin intermediul unui studiu comparativ, controlat, pe termen lung, pe care îl desfăşurăm în momentul de faţă. Un răspuns sigur nu poate fi dat înainte de desfăşurarea studiului pe o perioadă de la 3 la 4 ani (2008-2009, n.t).

Recomandări practice

La toţi pacienţii cu diabet zaharat noninsulino-dependent nou manifestat, cel puţin la cei cu vârsta cuprinsă între 25 si 55 de ani, se recomandă determinarea valorilor serice ale anticorpilor anti-citoplasma celulelor insulare (ICA) si ale anticorpilor GAD (GADA). În cazul unui rezultat pozitiv, se recomandă măsurarea valorilor peptidului C la 6 minute după stimularea cu 1 mg glucagon i.v. Interpretare: în cazul rezultatelor pozitive ICA şi GADA, în special la titruri ridicate şi o scădere a peptidului C stimulat la valori mai mici de 2 ng/ml, este de aşteptat ca terapia orală să devină curând insuficientă. Instituirea insulinoterapiei nu trebuie întârziată în acest caz.

Autor: Prof. Dr. med. Werner A. Scherbaum Fost director al clinicii de Endocrinologie, Diabet şi Reumatologie, Universitatea Heinrich-Heine, Duesseldorf, Germania.

Articolul în original în limba germană: www.diabetes-deutschland.de

Traducere: Dr. Paul Enus-Raduca, Dr. Alexandra Pop.

 

 

 

 

 

 

 

Copyright @ Diabeti Consulting SRL. Actualizat: septembrie 2018