Leiste oben
 

 

Interviu cu Johnny Răducanu despre diabet

27 ianuarie 2009

Acest interviu care a avut loc în urmă cu peste 2 ani, este un omagiu pentru un om care ne-a părăsit, dar care a ştiut până în ultima clipă să lupte împotriva diabetului, reuşind să îşi păstreze pofta de viaţă, optimismul şi puterea de creaţie.

 

RaducanuÎntrebare: Ce înseamnă, Johnny, pentru tine diabetul ?
Răspuns: O boala urâtă, grea, dificil de ţinut în frâu. Şi ştii de ce ? Pentru că se aşează definitiv în viaţa ta şi acest lucru e tare greu de acceptat, mai ales de către un artist a cărui viaţă nu este tocmai cea mai ordonată din lume. Dar nu sunt supărat pe boală, sunt supărat pe mine. Mi-am făcut-o cu mâna mea, excese de toate felurile - ţigări, alcool, mâncare aiurea – ce mai, mi-am bătut singur joc de sănătatea mea. Dar dacă mă gândesc mai bine, diabetul nu-i chiar cea mai grea pedeapsă. Măcar cu el poţi să faci un pact, poţi angaja un dialog de pace. Este, ca să zic aşa, o boală « democratică », ai voie să alegi: o respecţi tot timpul – poţi să trăieşti mult şi bine, o bagi în seamă doar când şi când - poate trăieşti mult dar înţepenit, fără picioare, orb etc.,  o ignori -  mori. Eu am ales. Am semnat pactul de pace.


Întrebare : Aceasta este soluţia ? Pact cu duşmanul ?
Răspuns : Cred că este o mare greşeală să tratezi diabetul ca pe un duşman. Cu boala asta trebuie să te împrieteneşti dacă vrei să trăieşti liniştit şi, mai ales, să trăieşti timp îndelungat. Diabetul nu este o boală pe care să o neglijezi. Dacă îi dai ce-i trebuie – medicamente, regim alimentar, viaţă ordonată, vizite regulate la medicul curant – îţi devine prieten. Daca nu, se supară pe tine, îţi trânteşte o neuropatie de nu-ţi mai mişti mâinile şi picioarele sau ce ştiu eu ce alte necazuri sau pur şi simplu te omoară. Eu îmi respect boala şi, după cum se poate vedea, compun, cânt la pian, dau concerte, mă văd cu prietenii. Înţelegi ce vreau să spun ? Eu îmi accept şi îmi respect boala şi atunci mă respectă şi ea pe mine si mă lasă să fac ce-mi place.




Întrebare: Ce sfaturi ai da unui om care abia a aflat că are diabet?
Răspuns: Nu dau eu sfaturi. Eu pot să spun doar ce cred eu. În primul rând spun că panica este mai rea decât orice boală. Calmează-te, acceptă că vei trăi până la sfârşitul zilelor tale cu această boală şi echilibrează-ţi viaţa. Începe prin a renunţa voluntar, repet VOLUNTAR, la lucrurile care îţi pot înrăutăţi situaţia.Urmează tratamentul şi regimul de viaţă adecvat unui diabetic şi boala va sta cuminte în banca ei şi te va lăsa să trăieşti şi să ai satisfacţii ca şi un om sănătos. Ştii ceva ? Mie diabetul mi-a dau un mare impuls în creaţie. M-a adus într-o stare în care a trebuit să renunţ la anumite lucruri care, abia atunci mi-am dat seama, nici nu erau de vreo mare valoare şi am avut mai mult timp pentru muzică, pentru pian. Când cânt, când compun, când sunt cu prieteni dragi, boala îmi iese din minte şi este foarte bine. Dar nu uit niciodată să îmi iau medicamentele şi respect cu stricteţe regimul de viaţă. Ştii că eu, diabetic fiind, am suferit o operaţie pe cord deschis ? Şi n-am murit pe masa de operaţie cum se temeau medicii. Cred că şi lipsa de frică faţă de diabet a contribuit. Mie nu mai mi-e frica de boala asta. Suntem prieteni pe viaţă.

Interviu realizat de Rodica Moisescu, Art Communication.

Sursa: Jurnalul de Diabet 1/2009.

Mulţumim editurii Kirchheim Mainz, Germania pentru posibilitatea de a publica acest material.

  Inapoi
Acasă | Contact  |   |