Leiste oben
 

 

Obezitatea şi diabetul zaharat tip 2- de la cauză la efect

 

>> Introducere

Obezitatea şi supraponderea reprezintă o problemă majoră de sănătate publică în lumea modernă. Se estimează că în prezent la nivel mondial peste 1,1 miliarde de adulţi sunt supraponderali iar obezitatea afectează 312 milioane de persoane. La creşterea supraponderii şi obezităţii contribuie atât ţările dezvoltate, cât şi cele în curs de dezvoltare. Îngrijorător este faptul că obezitatea afectează grupe de vârstă din ce în ce mai tinere, la nivel global existînd peste 155 milioane de copii cu suprapondere sau obezitate.

Riscurile legate de prezenţa supraponderii şi obezităţii sunt multiple, afectând practic toate sistemele organismului. Ne vom opri în acest articol la o sinteză a datelor din literatură care explică legătura dintre suprapondere/obezitate, diabetul zaharat tip 2 şi riscul cardiometabolic.


>> Obezitatea şi supraponderea reprezintă o problemă majoră de sănătate publică

Definirea termenilor
Pentru a facilita înţelegerea, vom începe cu definirea unor termeni ce vor fi utilizaţi pe parcursul acestui articol.
Indicele de masă corporală (IMC)- este principalul indicator prin care se clasifică greutatea. Se calculează cu formula:

IMC = Greutatea corporală (kg) / Înălţime(m) ²

Interpretarea valorilor IMC este redată în tabelul 1 de la sfârşitul acestui articol.


Circumferinţa abdominală- reflectă distribuţia ţesutului adipos. Se măsoară la jumătatea distanţei dintre marginea inferioară a arcului costal şi marginea superioară a osului iliac. O valoare a circumferinţei abdominale ≥ 80 cm la femei şi ≥ 94 cm la bărbaţi semnifică distribuţia abdominală a ţesutului adipos (sau obezitatea abdominală).
Glicemie bazală modificată- glicemie bazală (pe nemâncate) între 100-125 mg/dl.
Scăderea toleranţei la glucoză- glicemie la 2 ore după administrarea a 75 g glucoză pe cale orală între 140-199 mg/dl.

Prediabet- prezenţa unei glicemii bazale modificate şi/sau a scăderii toleranţei la glucoză.
Insulinorezistenţă- o stare în care preluarea glucozei la nivelul celulelor adipoase şi a celulelor musculare ca răspuns la secreţia de insulină este redusă. Insulinorezistenţa se însoţeşte frecvent de hiperinsulinism (creşterea nivelelor de insulină), ca mecanism de compensare.
Dislipidemie aterogenă- o formă de dislipidemie caracterizată prin creşterea trigliceridelor, scăderea HDL-colesterolului şi creşterea particulelor de LDL-colesterol mici şi dense (care sunt cele mai aterogene).
Sindrom metabolic- prezenţa simultană, la aceeaşi persoană, a mai multor anomalii care cresc semnificativ riscul de apariţie al diabetului zaharat tip 2 şi a bolilor cardiovasculare. Principalele anomalii care caracterizează sindromul metabolic sunt: distribuţia anormală a ţesutului adipos (obezitatea abdominală), insulinorezistenţa, dislipidemia aterogenă, hipertensiunea arterială, statusul protrombotic, statusul proinflamator.
Riscul cardiometabolic- reprezintă asocierea factorilor de risc tradiţionali pentru bolile cardiovasculare (hipertensiune arterială, hipercolesterolemie, scăderea HDL-colesterolului, fumat, diabet, vârstă, sex masculin, istorie familială de boli cardiovasculare precoce) cu factorii de risc incluşi în sindromul metabolic. Această asociere de multiplii factori conferă un risc crescut pentru apariţia bolilor cardiovasculare şi a diabetului zaharat tip 2.



>> Prevalenţa diabetului zaharat tip 2 şi relaţia cu obezitatea

Un prim argument în susţinerea legăturii dintre obezitate şi diabet este reprezentat de datele epidemiologice. La nivel mondial, în paralel cu epidemia de obezitate, evoluează şi o epidemie de diabet zaharat. Astfel, numărul de persoane cu diabet zaharat va creşte la nivel mondial de la 171 milioane în anul 2000, la 366 milioane în 2030. Dintre acestea, 90% din cazuri sunt atribuite obezităţii.

Un studiu efectuat în Statele Unite în anii 1988-1994 a arătat că riscul de apariţie al diabetului este de peste 50% la un IMC peste 30 kg/m2 şi de peste 90% la un IMC peste 40 kg/m2. Un alt studiu tot din Statele Unite, care a inclus peste 80.000 de femei, a constatat că riscul de diabet este de 40 de ori mai mare la un IMC peste 35 kg/m2 comparativ cu persoanele care au un IMC sub 23 kg/m2.

În România în anul 2005 existau aproximativ 450.000 persoane înregistrate cu această boală. Începând din vara anului 2007, prin iniţierea şi derularea Programului Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate a Populaţiei, numărul persoanelor cunoscute cu diabet zaharat tip 2 şi cu glicemie bazală modificată a crescut de 2-3 ori, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Astfel, în judeţul Cluj numărul persoanelor nou depistate cu diabet zaharat a crescut de la 1.650 cazuri noi în anul 2006, la 3.950 cazuri noi în anul 2008. Din datele care au fost puse la dispoziţie de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate rezultă că în anul 2008 în România au beneficiat de tratament antihiperglicemiant 538.648 persoane, din care 154.443 au urmat tratament cu insulină, în combinaţie sau nu cu antihiperglicemiante orale, restul de 384.205 fiind tratate cu terapie orală.

>> Date actuale arată că şi în România numărul persoanelor cu obezitate sau/ şi diabet este îngrijorător de mare

Legătura între diabet şi obezitate a fost demonstrată şi pentru populaţia din România. Astfel, date provenite din programul EPIDIAB, care a urmărit cazurile de diabet nou-depistat în 14 judeţe în perioada 1999-2004, arată că prevalenţa supraponderii la această populaţie cu diabet zaharat nou-depistat a fost de 40-48% iar a obezităţii de 39-57%.

>> Mecanismele diabetogene legate de ţesutul adipos

Ţesutul adipos a fost descris mult timp ca un ţesut inert, cu rol exclusiv de depozit al trigliceridelor. Cercetările ultimilor ani au arătat că ţesutul adipos este de fapt un organ de tip endocrin, care secretă o multitudine de substanţe active biologic, denumite adipokine. Adipokinele sunt implicate în reglarea multor funcţii şi procese biologice ale organismului cum sunt reglarea apetitului şi a balanţei energetice, sensibilitatea la insulină, metabolismul lipidic, tensiunea arterială şi inflamaţia. Una din ipotezele cercetătorilor este că modificările sintezei şi secreţiei de adipokine explică apariţia obezităţii şi a complicaţiilor sale, inclusiv diabetul zaharat tip 2.

Mecanismele descrise mai sus demonstrează credem modul în care excesul de ţesut adipos contribuie la apariţia insulinorezistenţei, care la rândul său este unul din cele două mecanisme patogenetice fundamentale implicate în apariţia diabetului zaharat tip 2 (Figura 1 de la sfârşitul articolului).

BalaAutor.: Dr. Cornelia Bala
Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu
Centrul Clinic de Diabet, Nutriţie, Boli metabolice Cluj-Napoca

 

Sursa: Jurnalul de Diabet 2/2009.

Mulţumim editurii Kirchheim Mainz pentru posibilitatea de a publica acest material.

 

Tabelul 1. Clasificarea greutăţii în funcţie de indicele de masă corporală

IMC (kg/m²) Clasificare

< 18,5
18,5 – 24,9
25,0 – 29,9
30,0 – 34,9
35,0 - 39,9
≥ 40

Subgreutate
Greutate optimă 
Supragreutate 
Obezitate gradul I
Obezitate gradul II Obezitate gradul III

Figura 1. Mecanismele fundamentale ale apariţiei diabetului zaharat tip 2

Mecanisme

 

  Inapoi
Acasă | Contact  |   |